Ce vi se pare ciudat în poza asta?

Când zburam cu Turkish Airlines (turk hava yolari, cikiș, life vest under koltuk), mă tot minunam de numeroasele reclame la proiecte imobiliare din revista de avion. Pe lângă toate reclamele posibile și imposibile difuzate în timpul zborurilor scurte (orice de la hale metalice la țoale și alune, ie-te bă ce dezvoltați sunt ăștia), m-am tot întrebat de ce sunt atât de multe proiecte imobiliare gândite pe stilul comunității închise, unde ți se oferă tot ce-ți trebuie în incinta spațiului confortabil și îngrădit de dezvoltatorul imobiliar. Acum știu.

Am ajuns în vama turcească pe la 20:00, din cauza unor lucrări pe teritoriu bulgăresc ce nu erau marcate defel. Practic, drumul național trecea prin centrul unui orășel amărât pe nume Simeonov, fără a avea nici o variantă prin apropiere. Nici o problemă în mod normal, doar că drumul național se încheia într-o vajnică barieră de șanțuri și localnicii vorbeau engleză cam cât vorbesc eu turcă. După aproape o oră de căutat și parlamentat cu 3 bulgari, am aflat că ocolirea se făcea pe un câmp desfundat – evident fără nici un indicator. Din vama turcească am ieșit pe la 21:30, după vreo 30 de minute de așteptat și încă o oră de control, cu desfăcut de bagaje, căutat pe sub scaune, pe sub mașină și așa mai departe. Deci, pe la 22:00 mă încadram vajnic pe autostrada O-3 – îmbietor de goală, uimitor de lucioasă și plină de curbe ca o cadână (ca să folosesc imagini specifice țării). Tot precum o cadână, totul a fost perfect până când ajungi la miezul nopții, momentul în care trebuie să scoți portofelul.