Ptiu, că n-am mai scris de mult. Așa-i viața la corporație: împreună cu viața în România, zero-timp-liber-garantat.

În fața bloc… sediului, nește băieți comentează o mașină parcată. Mașina parcată aparține probabil unuia dintre nou-îmbogățiții tranziției, căci cine altcineva s-ar plimba prin infecția acută numită trafic de București cu un motor de 6.3 litri, clasă energetică „F” conform evaluării similare cu cea făcută electrocasnicelor ? în fine. Mașină germană, motor mare, lux din vârful emblemei până-n jante, tot ce-i mai bun și mai frumos.

Într-un stil foarte similar cu cel al puștanilor din fața scării de bloc ce comentează ținuta și caracteristicile fizice ale trecătoarelor, începe discuția. Despre scaune, că-s cu piele perforată, că-s cu răcire, că jantele sunt de magneziu, dar ie-te că-s zgâriate, de cai putere, de pedală, de cutia automată. În aceeași bună tradiție românească, urmează 10 minute în care orice neofit în ale automobilului realizează că inginerii care-au proiectat mașina sunt niște incompetenți care-ar trebui să mulțumească proniei că mai au de unde mânca și ei o pâine pe criza asta, vai steaua lor.

După beștelirea onor inginerilor, vine evident și runda de măsurare a penisului: că eu am mers cu aia și e nașpa, că am mers io cu ailaltă și e nuștiucum, că s-o vezi p-aia că am condus-o eu și te bagă în scaun, șamd. Știți cum e. La un moment dat, unul zice c-a mers cu un model american „care avea schimbătorul sus, pe bord” – moment în care altul completează: „hăhă, ca la Moskvich ! ai condus Moskvich ?”

Se face liniște și interpelatul n-are timp să răspundă, că intervine altul: „da’ la tractor știți cum e băi schimbătorul ?”

Liniște. Generația tânără e prea tânără și prea corporatizată pentru a avea tangențe cu asemenea domeniu vulgar.

Încântat de reducerea la tăcere a partenerilor de conversație cu vastele sale cunoștințe, întrebătorul original furnizează fulminant și răspunsul: „între picioare, bă! hăhăhăhă !”

Hăhăhăhă.