Presupun că majoritatea cititorilor ştiu cum se produce reproducerea la mamifere: cohorta de spermatozoizi de la mascul aleargă tâgâdâm-tâgâdâm spre ovul, şi ăl mai puternic, rapid şi destoinic spermatozoid este cel care realizează fecundarea. De unde şi vorba ceea: când te simţi mic şi prost, gândeşte-te totuşi că la un moment dat în timp ai fost cel mai puternic, rapid şi destoinic dintre alţi 50 până la 500 de milioane (sursa aici).

Eh, dată fiind necesitatea trezirii sublimei mele persoane într-o dimineaţă la o oră mult prea devreme faţă de cele cu care sunt obişnuit, s-a întâmplat să dau piept cu DN1 plecând pe la ora 7 dimineaţa de-acasă. Băi nene, deci habar n-aveam că există atâta lume care pleacă la ore de-astea dureroase de-acasă, ca să se ducă la birou în Bucureşti! ştiam că Ploieştiul a devenit practic cartier de lucrători în Bucureşti, dar nici chiar aşa.

De-aici iată şi legătura dintre paragrafe: mergând eu aşa cu abnegaţie prin toată aglomeraţia asta enervantă de dobitoci-în-maşini-pe-banda-2-mergând-în-paralel-cu-ăia-de-pe-banda-1-ca-oile-la-păscut-dar-cu-70-km/h, fix ca spermatozoidul campion m-am simţit: tot ce-mi venea în minte era să depăşesc cât mai mulţi adormiţi de-ăştia situaţi pe şosea, ca să reduc din dimensiunea cozii la care urma să stau la crăcănelele de la Băneasa/Otopeni (a se citi “pasarele”).

Şi cu mulţumire vă informez că da, am ajuns la timp. Nu mai repet greşeala plecatului la ora aia; dacă mai am chestii de rezolvat aşa de dimineaţă, plec la 3 şi îmi instalez cort pe maşină.

P.S. Tâgâdâm e un cuvânt foarte greu de scris cu diacritice.