Probabil ultimul weekend petrecut aici, sunt invitat la masa de un coleg. Dupa infinite parlamentari cu soferul de taxi si n-shpe telefoane date colegului pentru a lamuri soferul in privinta adresei, ajung. Aflu si care e problema: pe anumite strazi din cartierul rezidential unde am ajuns se circula pe baza numerelor de inmatriculare, adica un weekend da/un weekend ba. Din nou, inca un amanunt care ma duce cu gandul la “epoca de aur” … Ne urcam in Peugeot-ul 406 (model “Pars”) al colegului si plecam la drum. Aflu ca Peugeot are (sau a avut) o fabrica aici, explicandu-se abundenta de 406 si 206 de pe strazi.

Apropo de strazi, aici toti cei ce-au fost ministri la transporturi in cei 20 de ani post-revolutionari din Romania merita o mare palma dupa ceafa. Teheranul are 14 milioane de locuitori, e construit pe un teren foarte greoi cu diferente mari de nivel, inconjurat de munti si aglomerat ca naiba. Cu toate astea, au o groaza de drumuri express (3-4 benzi) care strabat orasul in lung si-n lat, pasarele imense si poduri impresionante, construite pe niste vaioage si dealuri de trebuie sa urcam de multe ori cu viteza a 1-a la 4-5000 rpm. Multi soferi de la noi cred c-ar avea mari probleme pe-aici, si e prima oara cand deplasandu-ma in interiorul unui oras mi se infunda urechile ca la decolarea avionului.

Ridicam de la domiciliu un prieten al colegului meu, impreuna cu prietena acestuia (hehe, ie-te, au voie cu prietene!), si plecam spre obiectivul turistic vizat pe seara asta, adica palatul Niavaran. Pe care apuc sa-l vad la intrare si prin gard, caci e inchis datorita pregatirii unei expozitii de bijuterii. Toate parlamentarile cu paznicul, folosindu-ma pe mine ca motiv de intrare (strainul venit de departe sa viziteze palatul) esueaza, asadar plecam cu buza umflata si una bucata coleg foarte trist ca i-a esuat planul de ghid turistic. Aflu totodata ca si pentru el era prima vizita la obiectiv, chestie care ma mira; sa stai de 25 de ani intr-un oras si sa n-apuci sa vizitezi un obiectiv asa important ? Imi explica oarecum resemnat ca ritmul vietii este alert, presupunand invatat ca la balamuc pentru a intra la facultate, apoi alergarea pentru gasirea unui job bun, gasirea unei prietene (aha, deci au voie cu prietene!) si lipsa in general a timpului liber. Cam ciudata scuza, dar … sa zicem.

Mergem sa mancam intr-o zona turistica, un fel de Sinaia a lor daca inteleg eu bine. Cel putin ca altitudine si numar de locuri de parcare seamana perfect, pentru ca urcam de imi pocnesc iar urechile. Parcheaza omul Peugeot-ul lovind masinile din fata si spate, ne strecuram pe o straduta claustrofobic de stramta printre masinile parcate si masinile in deplasare, si ajungem la restaurant. Destul de dragut decorat, putine tente de kitsch, construit in trepte pe o vaioaga. Initial, se propune sa stam pe un fel de pat de-asta (cam cum era cel pentru gazduirea oaspetilor la Golestan), si recunosc ca nu ma incanta deloc ideea de-a manca stand turceste si cu alti oameni descaltati in jurul meu 😀 se pare insa ca mesele sunt pentru mai multe persoane, asa ca suntem ghidati spre o masa obisnuita. Mancam IAR kebab si costite, cu cantitati industriale de orez (bun, nimic de zis, dar prea mult!), comentam banalitati si pareri in engleza, aflu ca si prietenul colegului vrea sa emigreze in Canada, si ma intreaba cat de greu este sa inveti franceza. Il mint frumos… la ce bun sa distrugi sperante ?

Dupa masa, urcam pe munte, pentru a vedea orasul de deasupra. E 11 seara, si ma asteptam sa fie mai parasit … de unde, se pare ca e o destinatie de weekend foarte populara. N-am reusit sa aflu altitudinea exacta, dar din moment ce vad cabane cu inchirieri de echipament pentru ski suntem destul de sus probabil. Foarte multi oameni stau pe bancute si admira peisajul, o groaza joaca badminton (si va asigur ca vederea femeilor jucand badminton in blugi+pardesiu+basmaua aia pe cap este cel putin bizara), altii se plimba pur si simplu, tarabe cu suc si mancare (cine naiba urca pe munte sa-si cumpere salam la 5 kg bucata, n-o sa inteleg niciodata), aglomeratie si galagie. Stam ce stam, si coboram inapoi spre oras … seara s-a incheiat, se pare ca e deja tarziu pentru ei, desi e “sambata seara”.