teheran, ziua 3

Tinand cont ca prima zi n-avem de lucru din cauza de client cu treburi si probleme, iesim la plimbare. Soferii de taxi habar n-au de engleza, transportul in comun habar n-are de engleza, asa ca ultima solutie inc-o revolutie, punem labutza pe harta de la hotel si o luam la pas. Primul obiectiv este gasirea unui magazin cu electrice, pentru ca ne trebuie un adaptor de priza, si un chiosculete pentru aprovizionarea cu bautura si tigari. Hotelul e relativ central, deci conform hartii avem de mers cam 2 deshte distanta pana la o piata mare, pe unde ar trebui sa se afle teoretic si biroul (practic, nu se afla acolo, ci la dracu’ cu carti, dar asta e).

Primul soc e caldura. Teheranul are vreo 14 milioane de locuitori, iar masinile sunt dinainte de arca lui Noe, orice spatiu mic ramas pe langa masini fiind ocupat de milioane de motorete in 2 timpi si racire cu aer, design 1975 toamna. Motorete: Honda CG125 (ceva custom edition pentru lumea a 3-a cred), sau Shoko Oh (nu glumesc!) si Acmig. Masini: majoritatea un fel de Dacia Super Nova mai rotunjita pe nume Saipa Saba, o marca nationala cu numele Samand Iran Khodro si emblema un cap de cal, multe Peugeot-uri si foarte rar o Toyota sau Mazda. Politia are masini Mercedes si motorete BMW, deci ca intotdeauna e bine sa fii plasat in sistem.

Traficul e ceva senzational si indescriptibil, care face circulatia din Bucuresti la ora de varf (atunci cand se termina concediile de vara) sa para un joc cu papusi destinat domnisoarelor cuminti de pension. In primul rand, nu exista conceptul de “banda de circulatie”, desi sunt marcate pe jos; toata lumea merge (sau “si-o fereste”, s-ar aplica mai bine aici) pe unde poate. Exista un spatiu liber ? in el ne infigem, chiar daca ajungem sa ne lipim de masina de alaturi in asa hal incat putem sa tragem un fum din tigara vecinului. Exista un spatiu liber in care nu incape o masina ? incap sigur 3 motorete ! si tot asa. Ca pieton, m-am simtit fix ca in jocul ala “Frogger” si mi-am dezvoltat la maxim instinctele de sprint + atentie distribuita, pe principiul sanatos “presupune ca toti vor sa te omoare, pe bune”. Semafoarele sunt luate in consideratie doar la intersectiile cu adevarat mari; in rest, fie sunt pe galben intermitent, fie sunt ignorate (adica per total, ignorate). Chiar daca ai verde la trecerea de pietoni si masinile sunt oprite, tot e sanatos sa te uiti cand traversezi: exista oricand posibilitatea sa fii troznit de o motoreta care trece pe rosu (nu au numere de inmatriculare, deci probabil au regim de scutere si ii cam doare la basca pe proprietari de accidente). Ah, si nu doar in dreapta, caci motoretele merg fara nici o jena si pe contrasens ! cel mai haios fiind cand se intalneste o motoreta ce se strecoara pe dreapta pe langa masinile de pe sosea cu una care circula pe acelasi culoar dar pe contrasens 🙂

De claxonat se claxoneaza oricum, preventiv, dar culmea – cand sunt cat pe ce sa calce un pieton sau sa trozneasca alta masina, baietii dau flashuri si nu claxoneaza. Bine, nici pietonii nu sunt usa de biserica, e ceva foarte normal sa te trezesti cu niste zburataciti prin mijlocul soselei planuind momentul in care sa se arunce (tinand si un copil in brate, eventual) printre spatiul de 2 metri dintre 2 masini care merg cu 60-70 km/h. In rest, ce manevre fac baietii astia la volan sau la ghidon (tre’ sa ai sange mult sa traversezi 3 benzi din viraj la 90 de grade mergand pe motoreta la 1 metru in fata unui autobuz care merge cu 50-60 km/h), l-ar lasa si pe cel mai Schumacher cu gura cascata.

La TV am 10 posturi, si doar pe 2 dintre ele le inteleg: BBC in engleza si Euronews in franceza. Pacat de aerul maro-murdar, daca n-ar fi asa de dens s-ar vedea frumos muntii (Iranul fiind se pare o destinatie excelenta pentru ski).