teheran, ziua 8

Weekendul aici este joia si vinerea, destul de ciudat, dar adaptarea nu e asa grea in deplasare, pentru ca oarecum pierzi notiunea timpului. Daca “sambata” adica joia, am petrecut-o pe baza de somn, room service si durere de cap, duminica am decis ca-i pacat sa nu exploram nitel si obiectivele turistice din zona. Ca atare, punand in balanta distanta si nivelul de interes, am ales sa vizitam palatul Golestan. Comandam taxiul, si la drum. Fiind “duminica”, orasul e destul de parasit si toate semafoarele pe intermitent in miezul zilei. In drum, ajungem la un punct critic: una din strazi e blocata de niste bariere improvizate, pazite de 2 militari intr-o ghereta. Incepe parlamentarea intre sofer si unul din ei, in care apar si eu ca subiect de discutie (m-am prins de asta in momentele in care soferul ma arata cu degetul si militarul se holba la mine), dar pana la urma se inteleg si trecem de bariera. Din cate am inteles ulterior, problema era ca palatul Golestan se afla intr-o zona cu multe institutii guvernamentale, care in perioada asta delicata sunt tinute “in perimetru controlat”.

Palatul are o istorie destul de interesanta, pe care n-o reiau; daca va intereseaza, gasiti detalii pe Wikipedia. Din pacate, pozele de prezentare difera de realitate; bazinul decorativ este uscat, din loc in loc prin curte se afla roabe, caramizi si saci de ciment – se reconstruieste, se renoveaza. Intrarea e iar pazita de un militar cu pusca-n spate, iar tipul din ghereta de bilete stie engleza, deci ne descurcam repede. Primesc 6 bilete care mie mi se par identice, dar se pare ca fiecare e pentru intrare intr-un obiectiv anume. Pret modic, nici 2 euro pentru toate 4. Incepem plimbarea la pas; tot obiectivul e alcatuit din cladiri construite in jurul unei mari gradini, cu peretii si usile intr-un stil total aparte, foarte incarcat si colorat. Parere proprie? tinde grav spre kitsch, parere care se va adanci odata cu vederea interiorului cladirilor. Exista o galerie de arta, cu tablouri ale secolului 19 infatisand diverse scene traditionale. Exista o casa de primire oficiala (in care din pacate nu este permis fotografiatul), cu un salon intr-adevar impresionant din punct de vedere al luxului si folosit pentru primirea diverselor personalitati. Salonul asta oficial e punctul principal in atribuirea verdictului de kitsch: la mare cinste e pus faptul ca tot tavanul si peretii unei camere imense au ca decoratiune modele complicate construite din … bucati de oglinda. In rest, covoare persane mari cat un teren de tenis si multe multe motive colorate si complicate. Mai de interes mi s-a parut expunerea unui meteorit imens, facut cadou in acelasi secol 19 sahului acelei perioade.

Interesant mi s-a parut si cladirea-muzeu; este similara muzeului din Dubai ca idee, cu diorame si multe vitrine cu obiecte vechi, specifice zonei. Aici lasam pozele sa vorbeasca. Se mai poate vedea si un fel de … veranda? prispa? nu stiu care-ar fi denumirea potrivita, in care este amenajat un imens pat in aer liber care servea gazduirii acelorasi personalitati oficiale, pe considerentele crearii unei zone mai racoroase pentru cei neobisnuiti cu climatul de-aici. La baza patului se afla un bazin rotund prin care curgea apa rece permanent, gandit tot pentru racirea aerului. Urcarea in veranda asta se face pe niste trepte sub care se spune ca a fost ingropat un sah extrem de urat de popor, pe considerentele calcarii ramasitelor sale in picioare de fiecare data cand cineva foloseste treptele. Alta veranda imensa gazduieste un tron inconjurat de statuete ale unor fiinte mistice (ceva in genul garguilor, dar mai mici); se pare ca sahul care-a construit bucata asta din palat era foarte superstitios, asadar si-a dorit infatisarea acestor figurine mitice langa el. Scopul declarat al acestei de-a doua verande este de a fi o tribuna pentru conducator si suita sa, acesta asistand din tron la desfasurarea unor festivitati religioase in curtea palatului.

Vizitam si magazinul de suveniruri, si la drum inapoi.