La început, reducem la absurd şi presupunem că existau doar Gigi şi Vasile pe lume. Gigi cultiva mere, şi Vasile pescuia. Vasile vroia să mănânce mere, Gigi vroia să mănânce peşte, aşa că s-au înţeles: Vasile îi dă lui Gigi un peşte în schimbul a 2 mere. Avem troc şi prima apariţie a ratei de schimb.
Extindem ecuaţia şi îl aducem pe Ion, cultivatorul de portocale. Ion se înţelege cu Gigi să îi dea 3 mere pentru 2 portocale pe de-o parte, şi pe-altă parte se înţelege cu Vasile să-i dea 3 portocale pentru un peşte. În momentul ăsta avem deci:
1 peşte = 2 mere
1 portocală = 1.5 mere
1 peşte = 3 portocale = 4.5 mere
Deja devine un pic complicat, mai ales când apar mai multe meserii. E nevoie de raportarea tuturor la un numitor comun, ca să fie mai uşor de apreciat valoarea oricărui produs.
În momentul ăsta, apare banul. Gigi, Vasile şi Ion formează un popor (să zicem) şi cad de acord să-l numească pe Gogu responsabil financiar. Gogu ia o sută de frunze de palmier, şi le numeşte monedă. Pentru simplitate, 1 măr costă 10 frunze, deci 1 portocală va fi 15 frunze, şi 1 peşte echivalează cu 45 de frunze.
Frunzele însă sunt limitate ca număr pe piaţă, asta dându-le şi valoarea. Dacă Vasile pescuieşte 3 peşti şi vrea să-i vândă, ar trebui să încaseze pentru ei 3 * 45 = 135 de frunze care nu există (avem doar 100 de frunze în circulaţie). În mod normal, Vasile nu ar putea să fie complet “pe profit” vânzând peştii, căci are nevoie şi de portocale şi de mere şi va repune frunzele în circulaţie prin cumpărăturile pe care le face la rândul lui.
Analogiile în momentul ăsta ar fi următoarele:
– inflaţie: Gogu’ mai pune 100 de frunze în circulaţie, în caz că Vasile nu mai cumpără nimic o lună dar vrea să vândă peştii. Frunzele sunt pe piaţă, dar nu au valoare intrinsecă deoarece dublarea numărului de frunze în circulaţie nu a însemnat şi dublarea numărului de portocale, peşti şi mere de pe piaţă.
– trezorerie/bancă naţională: Gogu controlează monetaru’ din piaţă. Se asociază cu statul, înfiinţează utilităţi publice, asigură paza celor 3 producători ca să nu existe dispute. Pentru asta, are nevoie să mănânce şi el, deci percepe un impozit pe orice tranzacţie, asigurându-şi astfel frunzele necesare pentru a-şi cumpăra portocale, mere şi peşti.
– impozit/tva: la fiecare tranzacţie, Gogu primeşte o frunză din zece tranzacţionate.
În momentul ăsta, presupunem că sistemul e echilibrat. Apare însă banca lui Petre, ca să ajute lumea. Ideal, banca ar trebui să se comporte ca un buffer pentru frunze: împrumută cui are nevoie, urmând ca frunzele să fie returnate cu dobândă, iar această dobândă să fie profitul lui Petre, ca să aibă şi el cu ce-şi cumpăra peşti, mere şi portocale.
Să zicem că pescarul Vasile vrea să-şi cumpere o barcă nouă, pentru a putea pescui mai mult şi mai repede. Barca nouă costă 150 de frunze, şi va fi fabricată de Costel. Pentru simplitate, presupunem că al nostru Costel nu va cumpăra materiale din afară, nu va plăti altceva mai departe; el creează valoare prin munca lui (se duce la pădure, taie lemnele, le ciopleşte, etc).
Vasile nu are 150 de frunze, deci se împrumută la Petre. Petre îi dă 150 de frunze, cu condiţia ca peste un an să-i dea 160 de frunze înapoi. Buun, Vasile îşi ia barca, toată lumea e fericită… dar el va returna 160 de frunze peste un an. Cele 150 de frunze plătite pe barcă sunt la Costel, care-şi va cumpăra mere, portocale şi peşti de la Vasile – deci frunzele astea se-ntorc pe piaţă şi circulă. Numa’ că Vasile mai are de dat acele 10 frunze, care … nu există fizic în sistem, căci Gogu nu le-a pus în circulaţie. Asta înseamnă că Vasile va fi practic mereu dator, căci nu se poate erija în Gogu şi să facă cele 10 frunze să apară din aer, ca să dea toţi banii deodată. Aici apare rata, adică în loc să dea înapoi grămadă frunzele toate, dă un procent din suma datorată în fiecare lună; fluxul de frunze pe piaţă rămâne, dar cele 10 frunze tot n-au de unde să apară. Aşadar, prin schimburi şi diverse alte acţiuni comerciale, cele “10 frunze datorie” sunt plimbate de la unul la altul, ele nefiind acoperite în vreun fel. Dacă Gogu ar pune încă 10 frunze de la el pe piaţă (tipărire de numerar), ar trebui să primească 1 măr de la Gigi, care i-ar da lui Petre (banca) şi toată lumea a scăpat de datorii. Numai că acum, numărul de mere de pe piaţă a rămas la fel, pe când numărul de frunze e mai mare; Gigi trebuie să producă un măr în plus pentru a păstra aceeaşi rată de schimb, dar fără ca el să primească ceva în plus. Aşadar, mărul acum a devenit mai ieftin, şi cu 2 mere Gigi nu-şi mai poate cumpăra un peşte întreg.
Complicat ? oho. Pe scurt, ideea e că banii sunt doar “numitorul comun” pentru bunuri şi servicii (mere şi construit de bărci). Atâta timp cât nu sunt echivalaţi concret şi corect cu ceea ce se mişcă pe piaţă, provoacă probleme ca cea mai sus pomenită. Degeaba tipăreşti bani, dacă ai nevoie de mai mulţi bani pentru acelaşi măr (puterea de cumpărare) scade. Un împrumut va crea un gol pe piaţă, cu excepţia faptului în care te-apuci să produci ceva în plus pentru piaţă simultan cu luarea împrumutului (cultivi şi portocale pe lângă mere), şi nu cu reducerea consumului de mere, portocale şi peşti (că dacă faci asta, îl blochezi şi pe Vasile şi pe Ion). Creditarea furibundă din ultimii ani (la orice nivel doriţi) nu s-a bazat pe asta: în loc ca cei care-au luat credit să aducă plusvaloare (dând cu mătura, crescând struţi sau alte activităţi), au stagnat (păstrat cheltuielile la fel, fără a aduce plus pe piaţa de bunuri şi servicii) şi acum trebuie să reducă. Numa’ că Petre şi Ion s-au speriat, preferă să ţină de frunzele pe care le au şi să vadă ce se mai întâmplă, în timp ce lui Vasile nu-i cumpără nimeni peştii, iar lui Gigi i se strică merele-n curte.
Ce-o să se-ntâmple mai departe, aflăm noi…
Profesor de economie ar trebui sa te faci.
Si legat de creditare, ce sa zic … ai pus punctul pe i. Si asta fara sa te legi de creditele de refinantare (sau credit cu care platesc un alt credit si mai imi iau si plasma de 50 de inchi, asta fara sa imi creasca salariul sau sa am alte venituri suplimentare; vecinul vasile are asa ca trebuie sa imi iau si eu) care nu fac decat sa inrautateasca exponential problema prezentata.
Astept cu interes lectia legata de hedging.
Eu doar încercam să-mi explic cât mai simplu nişte concepte de-astea avionistice, trâmbiţate în stânga şi-n dreapta. Ah, şi să înţeleg dacă e sustenabil modelul; mi-a reieşit că nu e 🙂
Pân’ la hedging însă, am de explicat bursa şi forexu’.
Imperiul ingineresc construit pe baza de peste, mere si portocale s-a prabusit de cand Petre s-a prins ca nu e rentabil sa-i imprumute lui Vasile un numar mare de frunze pentru barca. Si asta pentru ca UE l-a invatat ca trebuie sa se DEZVOLTE pe piata, deci sa imprumute cate 3 frunze celor 5 personaje ale basmului ingineresc, pentru mustarul, berea si plasma pe care le produc Niels, Friedrich si Pierre care ii au ca angajati pe Kamasutra si pe Dai-chi-ai.Iar acestia nu primesc frunze de palmier, ci flori de broccoli, pe care Gogu trebuie sa le ia de la UE si sa le converteasca in frunze de palmier, ca sa-i creeze lui Vasile impresia falsa ca mai poate manaca si mere. Si tot UE ii trimite un SMS lui Gogu cu rata de schimb a florii de broccoli! Inginere, io cred ca trebuie sa mai faci un masterat pentru floarea aia de broccoli! 😀
Da, cu cât mai multe hârtii şi diplome am în posesie, cu atât n-o să mai înţeleg nimic din chestiile astea simple în viitor 🙂 chestia e că-n goana după profit, companiile vor ajunge să facă producţie cu ‘Mbega ‘Mnoulu (deja se face în anumite domenii), apoi cu eschimosul Kuvageegai, şi tot aşa până când toată lumea are un mare nivel de trai, dar nu are cu ce-l susţine. Şi tot la troc s-ajunge.
Un banc bun, tot cu temă economică: cică un turist ajunge la singurul hotel dintr-un oraş de provincie, îşi ia camera şi plăteşte cu o sută de dolari, după care urcă în cameră. Hotelierul ia suta de dolari şi se duce la băcănie, să-şi plătească datoria. Băcanul ia şi el suta de dolari, şi se duce la curva oraşului să-şi plătească restanţele. Curva se duce la hotel, să plătească restanţa la camera pe care-o ţinea închiriată pentru clienţi. Turistul primeşte un telefon urgent şi trebuie să plece, motiv pentru care coboară la recepţie şi-şi ia banii înapoi. Toată lumea şi-a plătit datoriile, dar nimeni nu are de fapt bani 🙂
Cu băncile astea eu nu inteleg, acu’, un lucru: vine domnu’ Adrian Vasilescu, purtătoru’ dă vorbe al B.N.R. şi ne spune că avem un record istoric: 30 (treiej’) dă miliarde dă euro, cu aur cu tot; adica niciodată în istoria băncii, începută pe la 1880, nu am avut, la teşchereaua naţională, aşa gogeamite dă euroi. Totodată stimatul domn ne mai spune, însă, că banii ăştia nu pot fi viraţi-vârâţi 🙂 la bugetul de stat, că nu e voie de la U.E. Deci nu poate împrumuta statul român în dificultate cu un mizilic de 10 -15 miliarde euroi, să zicem, să scăpăm din năcazu’ economic la care ne-au adus stimabilii politicieni. Pe de altă parte BNR îmrumută en gros băncile interne la dobânzi mai mult decât rezonabile, care bănci îmrumută statu’ român la dobânzi obraznic de mari. Cât oi fi io de analfabet economic dar parcă ceva e putred în banca muguresiană! Ai cui ie puhoiu’ de euroi? De ce ne împrumutăm în genunchi la FMI si nu putem accesa rezerva noastra (o fi a noastra !?)?
Un punct foarte valid. I-or ţine de rezervă în caz că n-are Rusia un tezaur nou de “găsit” pe la noi, în schimbul gazelor 😀
Nickro… mare atentie cine te citeste. Astia ar fi in stare sa te “arda intre coloane” 😉 pentru opiniile astea deschizatoare de minti.
Solutia e ca Gigi cu merele stricate sa faca niste tuica si evribadi iz hepi.
Nu mai are voie Gigi, pentru că-i interzice UE. Cel mult nuştiucâţi litri pentru uz personal, n-ai citit ?
Good topic.
Acum ceva timp The money chanel a creeat un site unde iti pui anuntul cu vrei sa faci troc. EX: dau 2 tone peste, prefer la schimb barca de fag sau 2 remorci stejar plus diferenta.
Next…… time will tell.
Nu ati stiut ca si tuica se inpoziteaza?