Mare plictiseală azi prin Uruguay, probabil ca şi pe-acasă totul e închis, lumea leneveşte, se reface după beţie şi mahmureala de rigoare, se uită la filme reluate pentru a n-şpea oară la TV, afară e înnorat (doar 25 grade) şi stă să plouă, deci nici vorbă de plajă … aşa că merge de minune o poveste despre îngheţată, nu?

Aici, consumul de îngheţată e privit ca un “past-time” foarte popular. Se găsesc peste tot rulote sau magazine care vând doar îngheţată, oameni de toate vârstele vin să-şi cumpere cornete şi să petreacă vremea stând pe băncuţele albe din faţa magazinelor de îngheţată. Sunt 3 branduri mari prezente, şi anume Frodo, La Cigale şi Arlequino. Frodo e brandul “premium”, sunt singurii care se laudă că au îngheţată produsă manual, iar magazinele lor sunt imense şi oferă tot felul de produse auxiliare (băuturi bazate pe îngheţată, de exemplu). O cupă de 250 ml şi 3 arome e cam 100-120 de pesos (aproximativ 3-4 euro). Arlequino e genul de afacere “de familie”, au cea mai ieftină îngheţată (o cupă mai mare decât la Frodo e 60 de pesos), şi un stil de magazine similar cu “împinge tava”. La Cigale e marca medie, cu cele mai multe magazine, şi 75 pesos pentru aceeaşi cupă (sau 150 pesos pentru o jumătate de kilogram).

Toţi oferă cel puţin 20 de arome de îngheţată (şi fiecare tavă are “lingura” ei, nu trebuie să “spele lingura” când servesc arome diferite cum era pe vremuri). Un concept interesant: “vaso termico”, adică un castronel din polistiren care izolează perfect şi îţi permite să ajungi cu obiectul muncii netopit acasă. În imagine vedeţi un astfel de castronel conţinând “menta granizada” (mentă cu bucăţele de ciocolată, o pasiune personală), “super sambayon” (nu e un fruct, aşa cum credeam … ci o combinaţie de ou, lapte şi  vin), şi “arandanos uruguayanos” (adică mure de Uruguay). Delicios!