Și să continuăm cu muzeul, zic. Muzeul istoriei Cincinnati-ului prezintă (evident) istoria orașului începând cam de la 1850, din vremurile vapoarelor cu aburi și zbaturi. Un asemenea vapor – Queen of the West este de altfel reconstruit chiar în cadrul muzeului, la fel cum acosta la mal acum 160 de ani, și te poți plimba pe puntea lui. Au descris până și evoluția pavajului din port, de la pământ cu noroi până la pavelele moderne 🙂

La fel ca și în National Underground Railroad Freedom Center, diversele exponate au butoane pentru a asculta diverse: zgomot de fond, diverse pasaje vorbite ale personajelor prezentate (imigranți, localnici) de exemplu. Tot prin peisaj se plimbă diverși “animatori”, costumați conform epocii, care dau detalii despre exponate, pălăvrăgresc cu lumea, etc. Eu am prins un moșulică de culoare, care juca rolul unui fotograf din acele timpuri, și explica unor vizitatori fascinați cum funcționa aparatul de fotografiat cu plăci.

Tot aici se găsește și o machetă uriașă a orașului, ce respectă fidel aspectul real. Ce meserie mai e și asta, să iei bani pentru-a asambla jucării 😀 plimbându-mă p-acolo, auzeam vizitatorii recunoscând zonele și clădirile, la modul ah, uite, aici stă Gigel ! clădirea asta nu mai e, dar asta e încă, și e gogoșerie plus altele de genu’. Au expus până și-un vagon de tramvai full-size, prin care te poți plimba și trăi atmosfera vremurilor (reclamele de pe pereți sunt de mare efect pentru un pasionat de retro ca mine).

Și, hai cu pozele.

Primăria pe care v-am arătat-o acum vreo 2 articole:

Gara în care ne aflăm:

Trenuleeeețe!

Vagonul de tramvai:

O benzinărie a acelor vremuri (ehe, 19 cenți pe galon!)

Biroul de recrutare-n armată:

1951 Crosley Super Convertible (ajungea la 80 km/h și consuma cam 5 litri la suta de kilometri, preț 1035 USD la vremea aia)

Apariția primelor mașini-unelte (a căror funcționare era explicată de angajații muzeului):

Primele mașini de sunet:

Atmosfera orașului și Queen of the West:

Reclame de pe-atunci:

Un vas de război de la 1862:

Adăposturile primilor pioneri pe meleagurile americane:

O simulare a “coloanei vertebrale” a orașului (plăcile care formau râul se mișcau precum o bandă rulantă, și din loc în loc aveai niște cuburi pe care le puneai pe “râu” ca să vezi cum se transportau mărfurile):

Deci, per total, frumos și aici. Am încheiat vizita culturală la Omnimaxul din complex, cu un ecran imens (5 etaje înălțime, zic ei) unde-am văzut documentarul Hubble. N-am înțeles cum naiba se laudă că IMAX-ul de la noi este cel mai mare din Europa de Est, deoarece este infim în comparație cu ecranul de-aici (și așa cum știam că trebuie să fie IMAX-ul, cu ecran de jur împrejur ca la planetariu). Documentarul a fost foarte frumos; o dată pentru senzația de “micime” dată de senzația călătoriei printre stele, încă o dată pentru povestea telescopului și reparațiilor efectuate de cosmonauți în spațiu (nu mai mă plâng niciodată că-i greu de lucrat la Jimny :-D) și încă o dată pentru senzațiile date de ecranul imens și efectele cinematografice. Iată și mașinăria de proiecție:

Buun, deci încheiem vizita la muzeu, și ne îndreptăm spre casă. Numa’ că fix pe străduța de lângă hotel, auzim hărmălaie mare și agitație, poliția închisese strada … ce să fie oare ? N-am de zis decât următoarele:

• după ce-am aflat ce era, îmi venea să-mi trag singur palme c-am stat să văd dinozauri și pietre, neștiind ce se desfășura taman lângă mine
• până la urmă am reușit să văd ce era
• am consumat complet bateriile aparatului foto
• a fost nemaipomenit!

Dar, despre ce-a fost … în articolul următor 🙂