De când făceam română în generală, îmi amintesc partea din programă dedicată scrierii documentelor oficiale. Sigur vi le amintiţi: şabloanele alea anoste, cu “cerere”, “scrisoare”, “proces verbal” etc, înghesuite în grabă pe la sfârşitul anului şcolar. Eh, formalismul ăla din documente a rămas bine întipărit în mintea tuturor, la scară planetară, motiv pentru care vă prezint azi povestea lui “best regards”.

Cum scrisori formale nu mai trimit azi decât băncile, Ministerul de Finanţe şi soldaţii care n-au messenger în garnizoană, mai toată comunicaţia business din ziua de azi se face prin email. Nu contează că e un mediu de comunicare total nesigur, care funcţionează pe principiul “best effort delivery” (adică “eu încerc, dar nu îţi promit că ajunge imediat, azi, răspoimâine sau niciodată”); ăsta s-a încetăţenit, ăsta e folosit, toţi papiţoii de manageri umblă cu Blackberry-ul de gât, în pat şi la duş, pentru că cea mai simplă modalitate de-a avea mailul în permanenţă.

Buun, şi aşa cum am învăţat la şcoală, toate scrisorile astea trebuie să aibă nişte formule de introducere şi încheiere. Din păcate, emailul nu e ca o scrisoare de hârtie, iar lipsa de creativitate artistică a dus la o restrângere foarte rapidă a gamei de cuvinte folosite. Se adaugă la chestia asta şi necesitatea păstrării unui ton “politically correct” … şi se ajunge la monstruozităţi.

Un mail tipic business din ziua de azi arată cam în felul următor.

1. Introducerea: dacă eşti stresat pe persoana căreia îi scrii, bagi doar numele. Sec, singur pe linie, urmat de virgulă + rând liber + primul paragraf în care-l beşteleşti pe el şi ultimele 3 generaţii din familie. În termeni de business, e cea mai apropiată adresare de formula prietenoasă “băi animalule”.

Dacă eşti neutru, şi nu prea-ţi pasă de persoana respectivă nici dacă i-a crescut un al 6-lea deget la mâna dreaptă sau tocmai îi remorchează maşina din faţa biroului, bagi un “hi” sau un “hello”, adică “salut” sau “bună”. Scurt, la obiect, nimic pasional. L-ai informat, i-ai scris, dă-l încolo, gata, ce atâta atenţie.

Când nu ştii cui exact trebuie să te adresezi, bagi un “dear” cu ochi blânzi de căprioară şi alipeşti numele departamentului în care presupui că s-ar afla individul respectiv (care, desigur, are un motiv întemeiat pentru care nu ţi-a dat datele lui personale de contact – probabil te consideră enervant, idiot, şamd). Astfel, se ajunge la formulări hilare care s-ar traduce în română drept “dragă marketing”, “drag fisc” sau “dragă toţi”.

2. În conţinut, am scăpat cât de cât. O dai pe chestii tehnice, “fă asta”, “solicit asta”… ieftin. Singura chestie distractivă este formula “kindly do …”,  care s-ar traduce într-un aproximativ “cu amabilitate, vă rog să …â€. La arabi şi indieni este de obicei completată cu “do the needful”, rezultând traducerea “cu bunătate faceţi necesarul”.

3. Încheierea, dacă eşti norocos, se rezumă la un amical “Thanks, Gigi”. Adică “Mulţumesc, Gigi”. Dacă nu, te trezeşti cu formularea care mă scoate pe mine din sărite, adică “regards”, în toate variantele. “Regards, Gigi” sau “Best regards, Gigi” sau “My best regards, Gigi”.Unii au impresia că nu-i de ajuns, ca atare completează: “Thanks and regards, Gigi” ! Dacă ai nevoie să-i atragi dobitocului atenţia, pui şi un FYI (For Your Information, pe post de “bagă bă la cap”) şi se ajunge la “FYI & thanks & best regards, Gigi “. Ä‚ia mai pragmatici au scornit-o: în loc de “best regards” bagă “b.r.”. Halal.

Şi desigur, notele de subsol ataşate automat la mail sunt de câte o jumate de pagină, şi se ajunge la mailuri de genul ăsta…

Dragă Toţi,

Gândiţi-vă la mediul înconjurător înainte de a tipări acest email.

De-aia nu bag eu nimic la sfârşitul emailurilor.