Cruise liner in port la Valletta

Pauză de-o zi, în care-am rătăcit prin zona istorică a Vallettei. Pur şi simplu, e o plăcere să te rătăceşti pe străduţele astea, dacă nu te deranjează urcatul şi coborâtul infernalelor străduţe. Jos pălăria pentru şoferii de pe-aici care fac parcări laterale în spaţii cu care mulţi nu s-ar descurca, efectuând manevra în marşarier pe pante de vreo 20-30 de grade.

La orice colţ de stradă e o bucăţică de istorie. Rămâi impresionat de detaliul şi fineţea lucrăturilor în piatră, de grandoarea clădirilor şi bisericilor, de faptul că toate construcţiile au putut supravieţui atâta vreme fără a fi atinse de intemperii, războaie şi dezastre naturale. Există urme de civilizaţie de-acum vreo 7000 de ani încă păstrate şi vizibile.

Oraşele (căci Malta are multe oraşe înghesuite într-o suprafaţă de 300 km pătraţi) sunt foarte înghesuite şi arhitectura poate părea extrem de ciudată unui european obişnuit cu terenuri plate şi oraşe întinse pe orizontală. Deşi credem că asiaticii şi americanii au inventat zgârie norii, se poate spune că de fapt ei doar au furat ideea; oamenii ăştia au extins călătoria clădirilor pe verticală de multă vreme, creând minuni în spaţiul limitat pe care l-au avut la dispoziţie.

Chiria pentru un apartament decent e cam la acelaşi nivel cu România: 2-3 sute de euro. În schimb, apa şi electricitatea sunt considerabil mai scumpe; la un consum mediu de curent electric, 3 luni costă vreo 400 de euro din câte îmi spun colegii mei. Ei se plâng acum că este foarte frig pentru cum sunt obişnuiţi (sunt vreo 10 grade seara şi 15 în timpul zilei), şi îi cred: pe asemenea temperaturi, am văzut multă lume pe stradă cu mănuşi în mâini! Vara are cam 3-4 luni, cu temperaturi de până la 40 de grade şi umezeală cât cuprinde; ei se plâng, dar după experienţa celor 45 de grade la umbră în octombrie, din Dubai, nu cred că poate fi chiar atât de rău. Cu toate astea, la 15 grade afară se stă cu aerul condiţionat pornit în birou pe 30 de grade. Mâncarea, dacă ştii să te plimbi şi să scapi de preţurile exagerate din hotel (30-50 de euro o sticlă de vin, 35 euro o friptură), e chiar ieftină; un gigant sandviş tradiţional maltez cu numele de “ftira” e 2,5 euro şi foarte delicios. Tot azi am băut şi Kinnie, un suc din portocale amărui specific zonei.

Cu maşina, insula se traversează în 30 de minute, şi chiar mai puţin dacă nu e trafic. Circulaţia pe stânga e într-adevăr enervantă, nu m-am obişnuit să îmi schimb sensul în care mă uit după maşini la traversare, aşa că atunci când se pune problema de trecut strada fac precum girofarul uitându-mă în stânga şi dreapta. Noroc că toţi şoferii sunt extrem de atenţi la pietoni şi frânează numai când văd că mă apropii de vreo trecere de pietoni. Maşinile sunt amestecate şi de toate felurile şi naţiile, nimic deosebit.

De asemenea, două alte lucruri rămân impresionante. Primul este aglomerarea de magazine şi “cooperative” (că altfel nu ştiu cum să le zic) cu aspect “clasic”. Firme de magazine pictate de mână, ateliere de lăcătuşi şi lucrători în email sau sticlă, semne cu “firmă înfiinţată în 1800” şi de-alte de-astea. Al doilea impresionant este atmosfera de oraş-port omniprezentă, nu vizibil, dar simţită; şi completată deplin de goarna puternică a câte unui vapor uriaş la plecarea din port. Malta asta chiar e minunată.